O întrebare de genul acesta am primit pe Facebook de la un prieten care a ieșit dintr-o relație “amoroasă” toxică.
O să răspund la întrebare cu un răspuns simplu și direct, din LIPSĂ DE ÎNȚELEGERE!
Ce înseamnă asta?
Ei bine, nu face referire la ceea ce auziți de la partener cum că “nu mă întelegi NICIODATĂ” și nici nu face referire la ceea ce îi spui tu partenerului(ei) că nu te înțelege și nu pricepe ce îi spui.
Este o lipsă de întelegere mai profundă, este o lipsă de empatie superioară, care să permită să percepi realitatea partenerului de cuplu.
Fiecare individ are propriul bagaj de idei, concepte, valori, prejudecăți etc prin care percepe și își trăiește viața.
Fiecare individ trăiește o realitate interioară proprie și personală, iar această realitate interioară este proiectată în exterior.
Prin aceste filtre, prin acest bagaj interior, percepem și trăim realitatea exterioară.
Tot prin acest bagaj interior, comunicăm și înțelegem viața exterioară.
Prin urmare, comunicăm cu partenerul de cuplu prin propriul nostru limbaj, manifestăm, de exemplu, afecțiunea prin propriul limbaj al afecțiunii.
Dar, ce se întamplă când partenerul de cuplu are un alt limbaj?
Păi, ce se întâmplă când un român comunică cu un chinez fără să folosească un limbaj comun? Apare neînțelegerea.
Această neînțelegere, perpetuată, conduce la conflict.
În general, oamenii care au cât de cât o maturitate în spate, pot să identifice problema și caută o soluție… și de aici începe adevărata luptă!
Datorită lipsei de empatii de care vorbeam mai sus, nu avem capacitatea să devenim conștienți de realitatea partenerului.
De asemenea, nu suntem conștienți nici de faptul că și noi, la rândul nostru, avem propria realitate și propriul bagaj subiectiv prin care percepem și înțelegem lucrurile.
Asta ne determină să ne comportăm și să acționăm ca și cum modul în care noi vedem, înțelegem și ne manifestăm în relație este NORMAL, FIRESC și “ce trebuie”.
Și aici este buba. Datorită acestei lipse de înțelegeri, vom depunde toate eforturile pentru a absorbi realitatea partenerului nostru în realitatea noastră.
Depunem eforturi pentru a-l convinge că punctul nostru de vedere este cel mai firesc și normal, ne impunem prin asta limbajul nostru individual, realitatea noastră interioară și îl obligăm pe partener să accepte și să se manifeste la fel.
Este aproape inevitavil și firesc că partenerul nu o să accepte asta, și el, la rândul său o să încerce să vă convingă că realitatea lui e cea mai cea.
După ce am conștientizat aceste procese, începe fuziunea acestor realități interioare și limbaje de manifestare și comunicare în relație.
Asta înseamnă că se crează o nouă realitate a cuplului, formată din îmbinarea armonioasă a realităților individuale ale partenerilor.
Dacă până acum îți scoatea ochii iubita sau iubitul că nu îi oferi suficientă afecțiune, prin comunicarea cu partenerul și conștientizarea realităților individuale, ne dăm seama că ambii parteneri își manifestă afecțiunea în felul lor ȘI CĂ NU E VORBA DE O LIPSĂ DE AFECȚIUNE.
Dacă pentru EA afecțiunea se manifestă prin mulți pupici și îmbrățișări și sugrumări, pentru EL afecțiunea se poate manifesta prin “ți-am pregătit cafeaua” sau prin faptul că dimineața vă povestiți visele stând cu picioarele peste partener și invers.
Înțelegând aceste limbaje individuale de manifestare, nevoile noastre subconștiente de afecțiune (ca să meargă exemplul până la capăt), sunt satisfăcute, iar în realitatea cuplului, afecțiunea capătă un contur mult mai vast, nu se limitează doar în percepția unui partener.
Așa apare armonia în cuplu și înțelegerea.
