Connect with us

Lansări

Pavel Bartoş: ”Ramon” – un om simplu în faţa unor situaţii colosale; întâmplări haioase, pline de acţiune

Published

on

Foto: Pavel Bartos/Facebook

Actorul Pavel Bartoş vorbeşte, într-un interviu acordat Agerpres, despre ultimul său film, comedia romantică “Ramon”, în care joacă rolul unui bărbat îndrăgostit “pus în faţa unor situaţii colosale”.

Filmul va avea premiera în cinematografe pe 3 februarie. Pavel Bartoş, care este şi producătorul peliculei, povesteşte momentele inedite pe care le-a trăit în timpul filmărilor, unele dintre ele desfăşurate în spaţii publice precum Gara de Nord, şi reacţiile trecătorilor.

Actorul mărturiseşte că are asemănări cu personajul pe care îl joacă.

“Are foarte multe (…) asemănări, dar (…) şi un mare punct comun pe care mi-am dat seama că îl am eu cu personajul Ramon. Atunci când îşi pune ceva în cap, merge până la capăt, indiferent de rezultat, (…) crede atât de mult în visul lui şi merge până la capăt. Şi asta poate fi derutant pentru cei din jurul lui sau poate fi motivant pentru cei din jurul lui. Tocmai că e un om în care nimeni nu crede, pentru că nimeni nu crede în visul lui şi el îi face, rând pe rând, să creadă”, spune Bartoş.

Advertisement

Agerpres: Domnule Pavel Bartoş, sunteţi în pragul turneului de lansare a filmului “Ramon”, primul în care sunteţi atât producător, cât şi interpret al personajului principal. Hai să pornim de la cum s-a născut proiectul acestui film.

Pavel Bartoş: Ideea s-a născut acum vreo, hai să zicem, cinci ani concret. Personajul îl am de mai mulţi ani, dar ideea filmului şi curajul de a îndrăzni să fac un film s-a născut acum cinci ani de zile, când am considerat că trebuie să forţez eu lucrurile ca să vină (…) filmul în cantităţile pe care mi le doresc eu, sau cum aş vrea să vină la mine, pentru că tot timpul ori nu veneau cantităţile care mi le doream eu, ori veneau atunci când eu eram ocupat. Şi am zis atunci că trebuie să forţez cumva lucrurile, să le gestionez eu în ceea ce priveşte un astfel de proiect şi s-a născut acum vreo cinci ani. Concret, de vreo trei ani suntem în lucru, de când l-am găsit coproducător pe Jesus del Cerro, regizorul cu care deja am lucrat la prima comedie de Crăciun, “Ho Ho Ho”, de după Revoluţie, şi acolo ne-am cunoscut şi cumva ne-am promis că dacă va fi să fie, doar împreună vom lucra, şi uite că s-a întâmplat.

Am avut şi mare încredere în el, pentru că el deja făcuse filme de succes la publicul românesc, “Miami Bici”, “Hawai”, “Ho Ho Ho” plus serialul “Vlad” de la Pro TV, aşadar am mare, mare încredere în el. Şi am zis că suntem oameni potriviţi să naştem un astfel de proiect, care e foarte greu. Nu este uşor, deloc, dar pe de altă parte, dacă m-ar întreba cineva dacă aş lua-o de la început, aş zice “Cu mare drag!”.

Deocamdată vrem să ne bucurăm cu toţi oamenii de acest film, pentru că eu cred că toţi, într-o anume măsură, se vor regăsi în el, se vor regăsi în momente, în situaţii, personaje şi va bucura. Este un film foarte cinstit, curat, onest, cu mult, umor, cu multă emoţie, multă acţiune. Eu sunt foarte entuziasmat de produsul meu, de produsul pe care l-am făcut eu cu Jesus.

Agerpres: Pe cine aţi avut alături în realizarea acestui film?

Advertisement

Pavel Bartoş: În primul rând, a trebuit să găsesc un om care cumva, în ghilimele, să corespundă la amoarea mea. Şi atunci l-am găsit pe Jesus del Cerro. L-am văzut din prima regizor, şi el a crezut atât de mult în visul meu încât a zis: “Da. Hai să facem! Hai că, uite, mă bag şi eu ca şi producător”. Pentru mine a fost mană cerească asta. Şi de aici au venit toţi ceilalţi oameni, echipa de scenarişti, Anghel Damian, Lia Bugnar, care sunt atât de performanţi în spectacole de teatru, în serialele “Clanul”, “Vlad”, adică deja, cum ar veni, în ghilimele, şi-au exersat mâna. După aceea, Jesus a adus lângă pe directorul de imagine Adrian Silişteanu, care, la rândul lui, a adus alţi oameni foarte importanţi, de la scenografie până la grip, până la oameni de tehnic extraordinari. Am zis atunci, cu Jesus, dacă tot facem filmul nostru (…) hai să alegem şi echipa ideală. Şi am avut echipa ideală. Nu a fost uşor, nu a fost nici ieftin, dar merită din plin, pentru că alegând echipa ideală de tehnică, cea din spatele camerelor, am putut să filmăm în 21 de zile ceea ce în mod normal noi ar fi trebuit să filmăm vreo 30 de zile.

Agerpres: Cine este Ramon?

Pavel Bartoş: Este un om simplu, un om bun în primul rând, care vrea să facă mult bine şi care vrea să-şi trăiască viaţa. Că lucrurile se întâmplă altfel… Bineînţeles că totul se schimbă în viaţa lui când întâlneşte cea mai frumoasă femeie din lume, de care se îndrăgosteşte. Cu toţi avem câte o fată, o femeie de pe afiş, de care ne îndrăgostim. Ei bine, el la un moment dat, confundă ficţiunea cu realitatea şi se îndrăgosteşte de această fată, de cea mai frumoasă femeie din lume, pe care el o caută şi, bineînţeles, o caută la Bucureşti. Şi de aici vin întâmplările haioase, dramatice pe alocuri, în cazul lui, pline de acţiune şi multă savoare, şi mult umor din această aventură a lui în Bucureşti care, bineînţeles, pentru el este ceva care poate fi copleşitor. Eu încerc să-i fac pe spectatori să oscileze între a spune cine este Ramon – este un simplu om sau un super-erou. Pentru că la un moment dat este pus în faţa unor situaţii colosale, adică fără voia lui, dar la care el trebuie să facă faţă.

Agerpres: Cum este întâlnirea actorului cu personajul? Are personajul şi influenţe sau nuanţe autobiografice?

Pavel Bartoş: N-ai cum să nu, n-ai cum. Adică, cu toţii, cei care nu suntem din Bucureşti, ne-am lovit de Bucureşti, la începuturile noastre de drum, în anumite situaţii. Normal că are foarte multe, cum să zic eu, nu neapărat asemănări, ba da, asemănări, dar are şi un mare punct comun pe care mi-am dat seama că îl am eu cu personajul Ramon. Atunci când îşi pune ceva în cap, merge până la capăt, indiferent de rezultat, dar merge până la capăt, crede atât de mult în visul lui şi merge până la capăt. Şi asta poate fi derutant pentru cei din jurul lui sau poate fi motivant pentru cei din jurul lui. Tocmai că e un om în care nimeni nu crede, pentru că nimeni nu crede în visul lui şi el îi face, rând pe rând, să creadă. Cum se va termina, vom vedea mergând la cinematograf din 3 februarie.

Advertisement

Agerpres: Ce credeţi, în calitate de producător, dar şi din experienţa de actor, că are acest film special pentru a atrage publicul?

Pavel Bartoş: În primul rând că eu am un principiu foarte clar în viaţă: orice proiect al meu îl fac pentru publicul larg, fie că îl fac în teatru, fie că îl fac în televiziune, fie că îl fac în cinematografie. La toate proiecte pe care le fac vreau să vină şi copiii mei, şi cel mai mic copil de opt ani şi jumătate, aşa că este un proiect cinematografic la care poate să vină şi copilul de opt ani de zile şi copilul de 118 ani de zile. Eu merg pe un umor din care lipseşte cu desăvârşire vulgaritatea, dar asta este doar o opţiune de-a mea. Nu am ceva cu filmele care promovează asta. Tocmai, că mă bucur pentru toate firmele care au apărut înaintea filmului meu, care au readus publicul la cinematograf şi tare le mulţumesc pentru acest lucru, pentru că de asta va beneficia întreaga industrie cinematografică, readucerea publicului românesc în cinematografe, să vadă, să râdă româneşte, să asculte actori români. Şi am văzut că le place, vor, sunt dornici şi de aici are de profitat întreaga industrie cinematografe şi le mulţumesc.

Deci asta mă diferenţiază de ceilalţi. Eu am un alt tip de umor. Umorul meu este de situaţie, este de personaje, e pentru toată lumea, e audienţă generală, are emoţie, are romantism, are acţiune, are tot, adică toţi se vor regăsi într-un anume fel. Aducem în discuţie diferite categorii sociale, şi dacă ele par în conflict, la final se vede că se poate trăi împreună foarte bine.

Agerpres: Fiindcă vorbeaţi de umor. Până şi promovarea filmului a fost făcută cu foarte mult umor. De unde v-a venit ideea pentru o astfel de promovare?

Pavel Bartoş: Din păcate, la noi nu există şcoli de marketing în a promova un film şi atunci te adaptezi la fiecare proiect, înveţi de la ceilalţi şi încerci să îmbunătăţeşti promovarea ta. Ideile ne-au venit pe parcurs şi pot să zic că după acest film, pentru că promovarea de marketing, de când a început filmul, de când am început filmările, cumva în mare ideile mi-au venit mie şi lui Jesus, aşa că noi după acest film cred că putem preda uşor marketing de film. Acum să vedem, să iasă şi produsul, să se bucure lumea. Ne-am adaptat situaţiei. E foarte important să te adaptezi situaţiei şi să vezi de cine vrei să fie văzut acest film şi atunci faci totul în funcţie de acest lucru.

Advertisement

Agerpres: Când şi unde se va lansa filmul?

Pavel Bartoş: Filmul va fi în toate cinematografele din ţară din 3 februarie. El intră în cinematografe, neoficial, din 1 februarie, aşa că lumea poate să se bucure. (…) Avem comedie, avem o poveste de dragoste, avem acţiune, adică avem de toate. Am filmat în o grămadă de locuri. Am filmat în aeroport, a trebuit să construim un avion, am adus un avion.

Filmul va intra din 3 februarie cinematografe, dar publicul poate să-şi ia de pe acum bilete, şi cei care-şi iau până în 31 ianuarie pot câştiga, că tot ne apropiem de Sfântul Valentin, de Dragobete, de 1 martie, de 8 martie, două city break-uri, unul la Paris, unul la Roma, şi două smartphone-uri. E un win – win. Deşi el intră în cinematografe din 3 februarie, noi plecăm deja într-un turneu de distribuţie, un turneu de promovare care începe cu 27 ianuarie la Timişoara, la Cinema City-ul din Timişoara, la Shopping City, de la ora 18,00, la Cluj, pe data de 28 februarie, la Iulius Mall, la Cinema City, tot de la ora 18,00, şi pe data de 29 ianuarie, la Craiova, la Cinema VIP Electroputere şi acolo ne vom întâlni cu echipa firmei. Adică vor fi foarte mulţi oameni din film, inclusiv Smiley, care mă bucur că face parte din acest proiect. Deci ne vom întâlni cu toţi cei care vor veni la aceste proiecţii.

Bineînţeles că turneul nostru va fi unul mai amplu, adică pe 1 februarie ne vedem la AFI Palace, în Cotroceni, la Cinema City, tot aşa, cu echipa filmului, iar pe 2 februarie plecăm la Iaşi. Vom pleca în foarte multe localităţi din România, vom cuprinde cam toate oraşele importante din ţară.

AGERPRES: Ramon este o comedie. Cum au fost filmările?

Advertisement

Pavel Bartoş: Am avut situaţii de la a nu putea să filmăm, pentru că am intrat în crize de râs, pentru că aşa se mai întâmplă. Gândeşte-te că noi am filmat cu animale. Am filmat cu un câine şi cu o pisică care, deşi au fost foarte disciplinate, câteodată o luau şi razna. Adică, de multe ori a trebuit să dăm o grămadă duble din cauza acestor lucruri. Au fost şi filmări exterioare. De exemplu, am filmat în Gara de Nord şi a fost o locaţie atât de grea pentru că erau foarte mulţi oameni. Noi le-am spus că se pot uita în unele momente în cameră, dar când vedeai că deschid şi telefonul şi strigau “Pavel, Pavel” şi veneau să facă poze cu tine în timp ce tu filmai şi striga regizorul “Stop! Încă o dată”, şi le ziceam că-i rugăm frumos, că filmăm, dar ei ziceau: “Eu plec acum la Focşani şi n-o să-l mai văd pe domnul Pavel, vreau acum o poză”, şi veneau în timpul filmării, adică foarte multe lucruri de genul ăsta hilare… Veneau efectiv în cadru şi ziceau: “Domnu’ Pavel, domnu’ nu ştiu ce”. Sau am filmat într-o intersecţie şi (…) “Ramon” bloca acea intersecţie. Dacă la început toată lumea striga: “Ce faci, băi, boule”, “Băi, nu ştiu ce!”, după aia spuneau: “Aaa, domnu’ Pavel, putem să facem o poză?” şi voiau să facă poze cu mine în mijlocul intersecţiei. Am întâlnit foarte multe lucruri de genul ăsta şi foarte haioase. Dar mă bucur că oamenii, până acum, din toată promovarea filmului şi din ce previzionare am avut, pare că lumea se bucură şi îşi doreşte foarte mult acest film, lucru care mă bucură cel mai mult.

Citește continuarea interviului aici.

Lansări

Connect-R și CLAPART lansează o colecție de NFTuri cu utilitate inovatoare

Published

on

În parteneriat cu CLAPART, Connect-R lansează spre mintare pe 7 aprilie o colecție de NFT-uri care își propune să introducă un model de business inovator. Deținătorii NFTurilor vor avea șansa să devină parteneri cu Connect-R, deținând procente din faimosul hit “Vara nu dorm”, dar și din melodii noi, precum “Lasă-mă Să Te” feat Raluka.

Prin lansarea colecției, numită “Hood Heroes”, se pun bazele unui ecosistem în care fanii devin partenerii artiștilor, prin distribuirea de redevențe către deținătorii de NFTuri.

Colecția Hood Heroes conține 5.000 de personaje unice care oferă momente unice din viața și evoluția Connect-R. Cu un accent puternic pe utilitate, Hood Heroes va avea 4 clase de raritate: Comun, Rar, Epic și Legendar. Colecția oferă un randament garantat (APY) de 10% timp de 2 ani, cu distribuție lunară.

În utilitatea NFTurilor regăsim și accesul la evenimente VIP, concerte și o comunitate exclusivă cu oportunități pentru proprietari, precum și multe alte beneficii.

Advertisement

Bucuresti, 08 Martie 2023: Cunoscutul cântăreț de rap și muzică pop Connect-R se lansează în lumea Web 3 prin Hood Heroes, o colecție de NFTuri (tokeni non-fungibili) cu utilitate care își propune să modifice relația dintre artist și fanii săi. Colecția, care numără până la 5000 de caractere generate random, este inspirată din viața și transformările artistului și este lansată în parteneriat cu Rarissime, magazinul exclusiv de NFTuri ale proiectului CLAPART.

“Ca artist mi-am dorit mereu să ofer comunității, celor care cred în mine, cât mai mult din viziunea mea despre muzică, despre artă, despre viață. Mult din tot ce am realizat în această existență se datorează vouă, celor care m-au susținut și apreciat. Și azi vreau să vă recompensez, cu ocazia de a-mi deveni parteneri.” – declară Connect-R, pe numele său real Ștefan Mihalache.

În premieră națională, colecția va oferi cumpărătorilor șansa să devină parteneri cu Connect-R, deținând procente din faimosul hit “Vara nu dorm”, dar și din melodii noi, precum “Lasă-mă Să Te”, feat Raluka.

Având un puternic accent pe utilitate, colecția Hood Heroes va avea 4 clase de raritate: Comun, Rar, Epic și Legendar. La mintare (momentul vânzării și a lansării pe blockchain) cumpărătorii vor descoperi ce raritate are NFTul lor, aceasta fiind stabilită la întâmplare de algoritm, astfel încât toată lumea va avea o șansă egală la mintare.

Pentru fani, pe lângă posibilitatea de a deveni partener cu artistul lor favorit, cele mai atractive utilități vor fi accesul la evenimente VIP (inclusiv șansa de a-l cunoaste personal pe Connect-R), bilete la concerte și o comunitate exclusivă cu oportunități pentru proprietari, precum și multe alte beneficii.

Pentru entuziaștii NFT și cripto în general, colecția garantează un randament garantat (APY) de 10% timp de 2 ani, cu o inovativă schemă lunară de distribuție de venituri.

Advertisement

Colecția de NFTuri va fi disponibilă începând cu 7 Aprilie, mintarea NFTurilor având loc pe infrastructura de blockchain MultiversX (ex-Elrond), la rândul său un proiect românesc de mare succes internațional.

Vor exista trei runde consecutive de mintare, la intervaluri de 24 de ore. Prețurile încep de la 1.3 EGLD per NFT (primele 1000 de NFTuri), ajungând la 1.6 EGLD pentru urmatoarele 2000 și 1.9 EGLD pentru ultimele 2000. NFTurile nemintate vor fi arse (distruse) pentru a spori raritatea colecției.

Pentru fanii Connect-R care sunt noi în lumea cripto, magazinul Rarissime pune la dispoziția lor și plata direct cu cardul, prin procesatorul de plăți CryptoCoinPro, direct integrat în pagina de minting.

Pentru cei care nu vor prinde NFTuri la evenimentul de mintare, acestea vor putea fi achiziționate prin tranzacționare secundară pe marketplaceuri dedicate, precum Xoxno, Deadreare, Eneftor sau Isengard.

Proiectul Hood Heroes reprezintă doar un prim proiect ce validează un model economic nou, după cum afirmă reprezentanții companiei CLAPART.

Advertisement

“Obiectivul nostru este să validăm felul în care tehnologia NFT poate fi utilizată cu succes pe piața de media și divertisment. Colaborarea cu Connect-R va fi prima dintr-o serie lungă planificată de dropuri pe magazinul Rarissime, la care vor contribui artiști de renume din România și din regiune. Misiunea noastră este să construim un ecosistem descentralizat care va oferi artistilor consacrați șansa să își maximizeze engagementul propriilor comunități de fani precum și posibilitatea pentru talente nedescoperite să se lanseze în industrie fără dificultățiile pe care în mod tradițional le întâmpină, in principal de natură financiară. NFT-urile și tehnologia blockchain oferă în prezent posibilitatea unei revoluții în industria muzicală și suntem onorați să putem contribui la ea.” – declară Tudor Fornea, CEO CLAPART.

Componenta educațională nu este ignorată

Pentru a promova componenta de educare a populației privind utilitatea si beneficiile tehnologiei blockchain, CLAPART intră în parteneriat cu Arc Stake/Arc Academy, o cunoscută comunitate parte din ecosistemul MultiversX.

Cele două entități vor colabora la nivel educațional pentru organizarea de evenimente educaționale live și online, precum și pentru lansarea de produse și servicii pe blockchain.

Un prim astfel eveniment va avea loc pe data de 6 Aprilie. Detalii despre evenimentul puteti gasi pe https://academy.arcstake.com

Ce sunt NFTurile?

Advertisement

NFTurile (Non-Fungible Token) sunt active digitale unice care reprezintă proprietatea asupra unui anumit articol sau o bucată de conținut dintr-o rețea blockchain, cum ar fi lucrări de artă, muzică, videoclipuri etc. NFT-urile sunt stocate într-un blockchain și sunt verificate criptografic, ceea ce le face rezistente la duplicare sau fraudă.

NFT-urile au fost utilizate în industria muzicală, media și divertisment pentru a oferi artiștilor și creatorilor de conținut un mod de a-și monetiza și a-și controla operele într-un mod unic și inovator. Poveștile de succes includ albumul NFT lansat de muzicianul 3LAU, care a strâns peste 11,6 milioane de dolari, colecția de NFT-uri ale DJ-ului Deadmau5 și vânzarea NFT-urilor asociate cu albumul “When You See Yourself” al trupei Kings of Leon.

Rihanna a folosit NFT-uri pentru a distribui venituri asociate cu drepturile de autor pentru melodia sa “Bitch Better Have My Money” prin intermediul platformei blockchain Zora.

Utilizarea NFT-urilor în aceste domenii se poate extinde la drepturile de autor, bilete de evenimente, colecții exclusive și multe altele, oferind astfel posibilități noi și interesante pentru artiști și fanii lor.

Despre Connect-R

Advertisement

Connect-R este un cunoscut artist român cu o carieră îndelungată în muzică. A debutat ca dansator la vârsta de 8 ani și a început să producă muzică la 15 ani. Connect-R este primul rapper care a evoluat pe scena Eurovisionului și a lansat mai multe hituri, printre care “Vara nu dorm”, “Semne” și “Rita”. Este apreciat pentru stilul său muzical original și colaborările cu alți artiști români de top.

Biografia completă a artistului – https://www.sprintmedia.ro/connect-r/

Despre CLAPART

CLAPART este o platformă de lansare (launchpad) Web 3 pentru creatorii de conținut și artiști. Pe CLAPART, fanii pot investi în proiecte creative, iar creatorii își pot finanța creațiile fără compromisuri artistice.

Misiunea CLAPART este de a crea piețe lichide pentru evaluarea artistică în care fanii, investitorii și comercianții pot investi fără probleme în megastaruri actuale sau în talente emergente, împărțindu-și faima și profiturile. Artiștii obțin finanțare inițială, date bogate și o implicare sporită a comunității, iar fanii au ocazia să devină parteneri și investitori pentru artiștii lor preferați.

Advertisement

CLAPART colaborează cu peste 200 de artiști importanți și peste 600 de creatori de conținut din România și în prezent se extinde în străinătate, incluzând artiști în Turcia, America Latină, Africa și alte regiuni emergente.

CLAPART a atras o finanțare de 800.000 de dolari în T2 2022 într-o rundă de tip pre-seed, la o evaluare de 50 de milioane de dolari și în prezent construiește produsul, o aplicație mobilă nativă (atât iOS, cât și Android) precum și ecosistemul de instrumente complementare.

Continue Reading

Lansări

Connect-R șochează în noul videoclip cu Raluka

Published

on

După 10 ani de când au lansat “Aroma” Connect-R și Raluka ne surprind din nou așa cum nu au făcut-o niciodată. Cei doi soliști lansează piesa “Lasă-mă să te…”, cu un videoclip care va lasa niste semne de intrebare!

Dacă vă gândeați că cei doi artiști nu mai au cu ce să șocheze, ei bine, v-ați înșelat! Pentru că Ștefan Mihalache pe numele său real, Connect-R îi va lăsa pe toți cu gură căscată cu noul său videoclip la piesa “Lasă-mă să te…”, regizat de Cristi Roman, pentru care a compus muzica și versurile.

Connect-R și Raluka au vrut să nu treacă neobservată aniversarea de 10 ani de când au colaborat pentru “Aroma” și au oferit astfel un cadou cu adevărat surprinzător de la Hood Famous&HaHaHa Production.

“Abia așteptam să mai scoatem o piesă împreună. Ștefan este omul care a fost lângă mine de la începutul carierei și am învățat de la el foarte multe lucruri. Acum a venit în sfârșit momentul să ascultați și să vă bucurați și voi de această piesă superbă”, a declarat Raluka.

Advertisement

“Am vrut să facem o readucere aminte pentru generația tânără că Raluka are ștate vechi în industria muzicală și în mainstream “Aroma” e un evergreen. “Sabor a mi, sabor a ti”, cum e acel cântec spaniol care se potrivește cu contextul de dragoste în care noi vorbim despre atingeri, despre piele și așa mai departe. Avem un videoclip foarte fierbinte, poate mulți vor considera ca e mult prea îndrăzneț, dar noi nu am făcut altceva decât să servim textul, starea piesei și bineînțeles indicațiile regizorale ale lui Cristi Roman. Nu mi-a fost greu deloc să filmez acele scene pentru că există o chimie între noi ca artiști, ne știm de foarte mult timp, nu , nu a fost nimic greu! Artistul se transpune până la urmă, pleacă în universul lui, face abstracție de tot ce este în jurul lui în momentul în care este un act artistic. Nu o să se aștepte nimeni la acest videoclip fierbinte, mai ales că mi-am tot expus în ultimul timp latura spirituală. Evident, clipul ăsta vine să spună că nu am devenit vreun guru, vreun pustnic budhist sau mai știu eu ce. Sunt la fel de lumesc! Mă bucur de aceeași viață, evident motivațiile fiind diferite!”, spune Connect-R.

Are două look-uri în noul videoclip

Connect-R nu se dezice și își folosește farmecul pentru a atinge punctul culminant în noul său videoclip la piesa cu Raluka. Are două look-uri în”Lasă-mă să te…”, unul mai tare ca altul. “Eu tot timpul am pendulat între clasic și nu am vrut să fiu un pirat am vrut să fie un look swagish, din cultura hip hop pentru că acela este un batic pe post de durag în cap. Duragul făcând parte din cultura hip hop. Afro-americanii l-au purtat în toate clipurile posibile și imposibile dar duce puțin și spre un pirat nebun”, mai spune Connect-R.

Ce se întâmplă între Connect-R și Raluka?

Ce mesaj transmite totuși artistul după ce fanii săi vor viziona noul videoclip și se vor întreba dacă s-a născut cumva o idilă? Cel mai tare artist al momentului a fost însă foarte sincer! “Să nu mergeți mai departe cu gândul! Între mine și Raluka nu e decât o dragoste total platonică, o prietenie și o conexiune artistică, poate cea mai mare pe care am avut-o vreodată poate cu un artist român”, a încheiat interpretul.

Advertisement

Continue Reading

Lansări

Antonio Pican a lansat piesa “Esti Sigură”, o nouă compoziție proprie

Published

on

După cum ne-a obișnuit în ultimul an, Antonio Pican revine în atenția fanilor cu o nouă creație proprie pe care o lansează împreună cu Sprint Music. Noua piesă se numește “Esti Sigură” și este compusă chiar de artist.

Antonio Pican lansează azi o nouă piesă, creație proprie, împreună cu Sprint Music. După ”Super Eroi” și ”Demon” acum interpretul ne oferă o nouă melodie care se numește “Esti Sigură” și la care deocamdată nu a filmat videoclip. Momentan, solistul lansează melodii după care filmează și videoclip, înregistrand astfel mii de vizualizări.

Antonio Pican este foarte inspirat și se simte bine în timp ce compune. Artistul pregătește multe surprize muzicale iar pentru anul acesta va aduce în atenția fanilor săi și mai multe piese cu care vrea să urce în topuri.

„Vă voi surprinde”, a mai declarat tânărul solist care s-a schimbat total în ultimii doi ani, cel puțin din punctul de vedere al look-ului, căci Antonio este un împătimit al sportului. Pentru această piesă tânărul artist a colaborat pentru orchestrația melodiei cu Cătălin Năstase și Alex Leceanu.

Advertisement

Anul trecut a fost, cu siguranță, un an de cotitură și schimbări pentru Antonio Pican care nu numai că s-a transformat fizic, ci s-a maturizat și muzical. Iar acest lucru se vede cu desăvârșire în noile piese la care artistul lucrează și pe care le lansează una câte una, bucurându-se de succes.

Continue Reading