Evelina Chișcă este una dintre asistentele sociale ale Unității de Primiri Urgențe Brașov. Munca ei în UPU este să creeze cele mai bune legături între pacienți, rude și medici, între birocrație și emoție, să rezolve probleme și să pună lucrurile într-o ordine firească, naturală.

Asistența socială din departamentele de urgență se constituie ca o profesie relativ nouă, cu perspective promițătoare de dezvoltare, susținută puternic de dovezile beneficiilor pe care le aduce comunității.

Iată ce ne-a declarat, într-un scurt interviu, Evelina Chișcă:

Care este rolul unui asistent social în Unitatea de Primiri Urgențe?

Rolul profesional al unui asistent social este sa îi ajute pe oameni să găsească soluții și resurse în momente dificile din viață, și, totodată să îi ajute să folosească aceste resurse pentru a-și schimba cursul vieții în bine. În momente dificile, când echilibrul emoțional este afectat, chiar dacă omul are resurse pentru a soluționa diferite probleme care îi afectează viața, își pierde capacitatea de a activa și folosi aceste resurse.

Evelina Chișcă: Eu lucrez în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalul Județean de Urgență Brașov și vă pot spune că asistența socială din serviciile de urgență se deosebește de alte activități de asistență socială prin viteză, intensitate, necesitatea de a lucra în echipă și de a colabora cu instituțiile publice. Noi ne ocupăm, într-adevăr de persoane vulnerabile, iar asta nu înseamnă neapărat că sunt săraci. Deviza mea este că, în Urgență, eu mă ocup de orice pacient care ajunge în Urgență și are o oarecare vulnerabilitate. Pacientul poate fi un om al străzii sau un bătrân singur, dar poate fi și o victimă a violenței domestice, a violenței sexuale, a unei tentative de suicid, a unui accident rutier, consumator de droguri sau băuturi alcoolice.

Care este activitatea unui asistent social în Unitatea de Primiri Urgențe?

Evelina Chișcă: Pentru fiecare dintre aceste categorii menționate mai sus, în funcție de nevoia lui medicală sau socială, noi asistenții sociali din UPU, trebuie să ne asigurăm de niște lucruri: că pacientul are cu ce să plece la domiciliu dacă nu necesită internarea (sau găsim noi soluții pentru acest aspect), că persoanele singure care nu se mai pot auto-îngrijii sunt informate cu privire la serviciile sociale pentru persoane vârstnice (îngrijire la domiciliu sau instituționalizare), că are cine să îl primească acasă (un vecin sau familia pe care o anunțăm noi că ruda lor este în UPU), că persoanele care vin cu identitate necunoscută vor fi identificate până la sfârșitul anamnezei din UPU (colaborând cu Poliția), că persoanele fără adăpost sunt îndrumate către serviciile sociale din cadrul comunității (Centrul de Persoane Fără Adăpost și Cantina Socială Bucuria Darului), că victimele violenței domestice sunt consiliate și informate cu privire la drepturile lor (ordin de restricție, locuință protejată), că sunt identificați aparținătorii pacienților pentru a fi informați cu privire la locul în care se află pacientul și demersurile care se fac pentru aceștia pe perioada staționării în UPU. Dacă există aparținători în sala de așteptare, cineva care așteaptă să fie informat, noi vom fi cele care se asigură că de câte ori este nevoie, aceștia vor fi informați despre starea pacientului pentru care își face griji.

Care sunt dificultățile pe care le întâmpini?

Evelina Chișcă: Dat fiind faptul că lucrăm cu o paletă largă de categorii sociale și nevoile diferă de la pacient la pacient, mă confrunt cu următoarele situații: pacienți și aparținători recalcitranți care aduc injurii personalului medical, pacienți în stare de ebrietate care nu vin cu acuze medicale, pacienți care refuză internarea și consultul, pacienți care nu cunosc limba română sau altă limbă de conversație internațională, paciente victime ale violenței domestice care doresc să se întoarcă înapoi la abuzator după finalizarea investigațiilor în UPU, persoane vârstnice care nu necesită internarea, dar familia insistă să fie internați pe motiv că aceștia trebuie să plece în concediu și nu au cu cine să îi lase acasă, familii care abandoneaza vârstnicii în UPU,  persoane fără adăpost care necesită amputarea membrelor, pacienți care decedează în UPU – vestea care trebuie dată familiei împreună cu medicul responsabil de caz.

Care sunt satisfacțiile muncii tale?

Evelina Chișcă: Consider că ai o satifacție enormă când știi că prin ceea ce faci influențezi viața oamenilor, că îi inspiri și îi ajuți. Concret ar fi un caz la care muncești un timp îndelungat pentru a-i oferi o nouă șansă de reabilitare și integrare în comunitate, care singur nu ar fi știut la cine să apeleze și ar fi fost respins de societate, care cu ajutorul asistentului social din UPU a reușit să curețe filele înegrite de timp ale vieții sale și să-și scrie o nouă poveste plină de împliniri și speranță în viitor.

Evelina, ce te motivează în munca ta?

Evelina Chișcă: Munca mea ca și asistent social în UPU este una grea, dar și frumoasă. Fiecare zi pentru mine pot spune că este o provocare nouă, confruntâdu-mă cu cazuri total diferite. La finalul fiecărei zi de muncă, când mă gândesc că au trecut prin mâna mea atâția oameni la care am reușit să le aduc un zâmbet, mă face să realizez că sunt un bun profesionist, dar și un om printre oameni.

***

Introducerea asistentului social în echipa de intervenție a unităților de primiri urgențe a fost realizată pentru prima dată la Târgu Mureș de către Dr. Raed Arafat, în baza unui Memorandum de colaborare între mai multe instituții, semnat în 2016.

Profesia de asistent social este una dinamică, fiind relaționată cu diferite situații și probleme care afectează omul, familia, comunitatea sau societatea la un moment dat.

Oamenii nu se așteaptă ca în momente dificile din viața lor, momente în care trec prin schimbări care le afectează drumul vieții, specialistul care le poate oferi suportul de care au nevoie se numește ASISTENT SOCIAL.

Alexandra Bulat, prima româncă laburistă, aleasă consilier în Marea Britanie, a fost una dintre sutele de invitați ai Regelui Charles al III lea și ai Reginei Camilla care au petrecut aseară la Garden Party-ul de la Palatul Buckingham. Este prima petrecere din grădină de anul acesta și printre primele evenimente dedicate Încoronării. Alexandra Bulat a acceptat să vorbească cu TVR, într-un interviu exclusiv, realizat de Camelia Csiki.

Alexandra Bulat are 27 de ani . Este consilier în Cambridgeshire (în echivalență românească, consilier în Consiliul Județean din care face parte și orașul Cambridge) din partea partidului laburist. În urmă cu o lună a avut surpriză să primească o invitație la unul dintre evenimentele dedicate încoronării Regelui Charles al III lea.

Alexandra Bulat: Cred că este onoare. Sunt câteva mii de oameni, care au participat, dar au fost selectați și nu m-am gândit niciodată de când am ajuns în Anglia, în urmă cu zece ani, să primesc o invitație la Garden Party și chiar că să-i văd la câțiva metri de mine pe Charles și pe Camilla. Este o onoare să fie printre atâți oameni care au ajutat comunitatea. Chiar i-am văzut la sfârșitul zilei după ce și-au luat ceaiul în cortul regal, toți am stat la coadă să-I vedem pe Regele Charles și Regina Camilla, chiar la final. Am avut această pălărie și toate doamnele au purtat. Expoziție de pălării, doar pentru asta merit. A fost pentru prima dată când am fost invitată să merg la Garden Party și bine-nțeles că am acceptat.

Alexandra Bulat este primul cetățean român ales consilier de comitat (județean) în Regatul Unit, în 2021. Ea s-a clasat pe primul loc în circumscripția Abbey, din orașul Cambridge, din estul Angliei, reprezentând Partidul Laburist. Alexandra a studiat în Marea Britanie, sociologie la facultea din Sussex, iar University College London i-a oferit o bursă de cercetare pentru 3 ani, finalizată cu un doctorat legat de politicile de imigrație. I-a fost greu în Marea Britanie. A studiat și a muncit pentru a se putea susține acolo. Alexandra a candidat în 2021 într-o zonă a orașului Cambridge (Abbey), iar cei majoritatea celor care au votat-o au fost englezi, nu imigranți.

Alexandra Bulat: În afară rolului meu de consilier , lucrez și la câteva ONG-uri nonguvernamentale pe tema emigrației și a drepturilor emigranților.

Românca laburistă mai are doi ani de mandat. A primit și cetățenia britanică în 2020 , când i-a jurat credință Reginei Elisabeta a II-a și este printre tinerii care cred în monarhie și în rolul regelui.

Alexandra Bulat: Acum, cu Regele Charles, care are afinități pentru România, sper ca și imaginea românilor să se schimbe în bine, să fie alta.

Găzduite de rege și regină, însoțite de Ducii și Ducesele de Edinburgh, de Gloucester și de Kent, petrecerile de grădină sunt o oportunitate de a-i recompensa pe cei care au avut un impact pozitiv în comunitățile lor.

Sursa, Televiziunea Română

Vom afla într-un interviu imaculat al sincerităţii că faima nu este nimic. Un om care tratează cu multă dragoste, folclorul, apreciind momentul actual când oamenii reîncep căutarea propriei obârşii: „Asta poate însemna că oamenii s-au mai calmat cu capu’ și revin la origini.”. Invitatul de astăzi este special pentru că a ajuns la inima cetăţenilor acestei ţări, fiecare fredonând cândva: „Mă iubeşte femeile” sau „Ce mult te-am iubit, Paraschivo…”  

Mihai Mărgineanu este mai mult decât aceste melodii. Pasionat de aviaţie, deţine un brevet de pilot comercial şi merge cu propriul avion la concerte. A debutat în anul 2005 cu albumul  „Gore din Chitila”, apoi au urmat în ordine cronologică: 2007: Și îngerii beau vin, 2009: Pe sub norii de hârtie, 2012: Zaritza, 2016: Teatrul Minciuna, 2019: Fum de taverna. De asemenea, din 2012 îi dă viaţă lui Ardiles prin propriul său eu în serialul românesc, fenomenul „Las Fierbinţi”.

Cu o explozie de fler, ironie şi onestitate, Mihai Mărgineanu va transmite tinerilor şi nu numai, un mesaj subliminal despre calitate, ci nu cantitatea dorinţelor transfomate în vedetism şi cât de important este să ne păstrăm mintea deschisă. Unic şi plăcut, într-un interviu acordat publicației SuperTu, Mihai Mărgineanu.

* * *

Cine este Mihai Mărgineanu când se pune “stop cadru”, iar spectacolul se încheie? 

Mda! În primul rând este omul ăla normal care merge acasă și sta cu ai lui până la căderea somnului. Care citește și se uita la filme, la seriale mai mult sau mai puțin culte, care învață (încă) și care trăiește pentru vacanțe.

V-a marcat destinul cântecul “Zaritza”? Cât de mult a contat remarca făcută de Constantin Drăgănescu, cum că “aveţi voce de Gara de Nord”?

Costica Drăgănescu sau Hodo sau Bunicu sau Moșu sau Baba a fost un spirit tânăr până a trecut în partea cealaltă. Taios și dur cu proştii, băutor și fumător, actor de geniu, dar neînduplecat cu regizorii, un prieten care mi-a schimbat niște concepte în viaţa-mi. Nu am fost de acord cu tot ceea ce facea sau exprima el, dar este unul dintre puţinii care ne-au învațat să ne bucurăm (chiar și) de o fasole la vremea ei sau de o sticlă de vin sec la peşte.

Ştim despre dumneavoastră că preţuiţi amintirile de la Cenaclul Flacăra la care mergeaţi în anul 1982, că la 27 de ani aţi mers la Şcoala Populară de Arte.  Însă, “Gore din Chitila”, a fost prima melodie a dvs. pusă de către Şerban Huidu la radio. A doua zi, apăreaţi la Cronica Cârcotaşilor. Credeţi că începe “clădirea pereţilor” propriei cariere de la această apariţie?

Nu aveam de gând să urmez vreo carieră în viața mea, cuvântul „carieră” sperindu-mă foarte tare. Detest carieriştii la fel cum detest securiştii (a se înțelege prin securişti: turnători). Carieristul (ca și turnatorul) pierde esenţa și jocul.

Categoric da, faptul că Şerban m-a chemat la el în emisiune – și trebuie să ne punem în timpul acela când Cronica Cârcotasilor era cea mai de succes emisiune, la același nivel cu Teo de la ProTv – a fost un moment de cotitură în existența mea efemeră. Acolo m-au văzut și alții care au contribuit la intrarea mea pe scena care mi se pare ca mi-a fost scrisă de alții înainte să mă nasc. Deci, n-am niciun merit, pur și simplu, mi-am urmat calea care s-a dovedit a fi una ușoară.

“Cântecele care au rămas, cântecele folclorice au suflet în ele, nu au cum să moară”. Se observă că sunteţi îndrăgostit de folclor. De ce credeţi că oamenii de astăzi nu mai caută adânc în esenţă şi nu se mai duc spre folclor?

Vă contrazic! Eu cred ca s-a început serios „săpatul” în folclor. Poate că ăsta a fost rolul meu: să le deschid „modernilor” calea spre autentic. Văd din ce în ce mai multe reinterpretări ale folclorului, în toate zonele și domeniile artistice. Asta poate însemnă că oamenii s-au mai calmat cu capu’ și revin la origini. Cu siguranță, un act artistic care intră în folclor are valoare și suflet. Daaaaar … oamenii mediocri și inferiori sunt tot timpul în „pas cu moda”. Și să fii în pas cu moda denotă uneori lipsa totală de imaginaţie .

“Cred că trebuie să vezi cum nu ar trebui să fii, acesta este ‘Las Fierbinţi’” aţi declarat dumneavoastră la un moment dat. Este acest serial oglinda poporului român?

Nu este oglinda poporului român, este oglinda tuturor celor care se complac în mocirla societății. Din păcate noi avem acces imediat la partea urâtă a poporului român. Dar să vedeți și părțile urâte ale celorlalte popoare pe care noi, cică, le apreciem. Și nemții au proştii lor, și francejii, și englejii și toți aia pe care îi știm de la geogra’. Diferența o face PROCENTUL.

Pe noi românii, procentul ăsta covârşitor de proşti-beţivi-hoţi-impostori-şpăgari, ne omoară . Și poate,  în LasFierbinți mai diminuăm un pic procentajul de țărani pocniţi cu leuca în creştet. Sau, cel puțin, asta vrem! 

Aţi declarat că aţi cules “Mă iubeşte femeile” de la Iancu Brezeanu, dar aţi păstrat doar refrenul, restul adaptând. Care a fost impactul acestui cântec şi cât de veridic este?

Una dintre problemele bărbatului  este că se crede cuceritorul femeilor din trib. Și e total departe de realitate. Mai nou, bărbatul român este și cel mai bun jucător de table, iar toți ceilalți masculi sunt începători. De asemenea, bărbatul român este puternic, cu muşchi (chiar dacă prezintă burtă și țâțe) și bea mult fără să se îmbete. Aiurea! Tot felul de d-astea penibile, că d-aia și râd fetele de noi. Acest cântec este esenţa pură în sticluta mică a impotenţei bărbăteşti. Dar e un cântec frumos și de râs!

Cum a fost întâlnirea cu platourile de filmare ale serialului “Las Fierbinţi” şi cum aţi primit această propunere? Care a fost impactul acestei dublări de persoană, diferită de dumneavoastră, pe care trebuia să o repezentaţi? În acest context, cum ați depăşit emoţiile provocate de camera de filmat?

„Fierbinți” este al patrulea proiect de televiziune în care am „actuat” . Și când am ajuns la filmări nu mai eram chiar un novice-prim. Dar am încercat să nu par speriat. În realitate eram foarte speriat și bulversat. Emoțiile nu le-am depășit încă, mai am blocaje (dar toți le avem) și încerc să-mi golesc mintea de mine ca să fie Ardiles mai autentic.

De la cine din serial aţi încercat să furaţi meserie, ce aţi luat de la fiecare? Dacă tot vorbim despre actorie, cum merg lucrurile cu teatrul?

De la toți! Și fără rușine pot spune ca am învățat de la fiecare câte ceva. Încă nu pot să plâng cu lacrimi adevărate ca Leonid Doni (și nici nu mă străduiesc), dar îi ascult pe Vancica, pe Bobo, pe Gigi Ifrim sau pe Ciocia în tot ceea ce recomandă. E adevărat că tot eu decid dacă fac sau nu ce zic , dar de fiecare dată până acum, am făcut ce-au zis ei că era cel mai bine. Mă alint și io pe mine că am putere de decizie! Ce să fac?! Dar nu s-ar întâmpla nimic dacă n-ar fi Dragoş Buliga. Cred că el ar trebui să aibă stradă cu numele lui când trece pe partea aialaltă.

Care a fost cel mai amuzant comentariu pe care l-aţ primit la adresa lui Ardiles?

Într-un turneu (la Oradea, cred!) un domn l-a întrebat pe bass-istul trupei mele, în faţa hotelului, dacă cumva a ajuns și „ăla din LasFierbinti” – Sardines. P-ală de-l cheamă Narghileanu.

Cât de important este umorul în amintirea momentelor grele şi tragice din viaţa noastră? Spre exemplu, aţi declarat într-un podcast, că la decesul tatălui dumneavoastră, nu îi stătea bine costumul maro şi l-aţi îmbrăcat cu costumul de mason al lui Bobonete. 

Atunci nu umorul mi-a fost ghid, ci datoria de a fi cu tata care trebuia să arate bine la propria lui înmormântare. Dar, după cum scria Viktor Frankl, trebuie să fim proactivi. Să luam lucrurile și să le rezolvăm sau să trecem prin ele, cu ele.

Ce mesaj aveţi pentru tineri, domnule Mărgineanu?

Tineri nu sunt neapărat oamenii mici ca vârsta. Cum nu sunt neapărat bătrâni cei trecuți de o anumită  vârstă. Tânăr poți să fii  sau poți rămâne tânăr până mori la o vârstă foarte înaintată. Henry Ford (ăla cu mașinile și cu vechiul concept de marketing) spunea că un om devine bătrân atunci când renunță să mai învețe. Și că tânăr rămâne ăla care își păstrează mintea deschisă. Deci, oamenilor cu vârste invidiabile le pot spune că nu e nicio şmecherie să fii faimos, să ai mulți bani sau să te afişezi cu femei frumoase (sau bărbați frumoși). Nu trebuie nimic. Dacă ai oameni mișto-rău în jurul tău, totul vine de la sine!

Material realizat de Gabriela Speriuș.