Connect with us

Oameni

Ana Negoiță este Anapedia – fata cu părul roșu care te invită să explorezi lumea. Interviu!

Published

on

Are în palmares 4 continente, 46 de țări vizitate, peste 450.000 de mii de kilometri parcurși și sute de mii de fotografii capturate prin toată lumea. Ana Negoiță este Anapedia, fata cu părul roșu care și-a îndeplinit visul de a explora lumea, iar acum îi ajută și pe ceilalți. A muncit enorm, iar în prezent, Anapedia este printre din cei mai cunoscuți bloggeri de călătorie din România.

Încă din copilarie, Ana Negoiță a fost pasionată de lectură. Povestește că se cufunda în fotoliu și imaginația începea să țeasă pe firul roșu al romanelor pe care le citea. Vedea lumea prin descrierea marilor scriitori, dar parcă totuși o privea altfel, exact așa cum și-o imagina. Visa că este acolo! Timpul a trecut, iar Ana a crescut. Și-a luat inima în dinți, a renunțat la clasicul serviciu de 8 ore și a decis să aleagă turismul ca „normă întreagă”.

Calatoriile nu sunt doar un mijloc de relaxare. Acestea ajută să te deconectezi de rutina zilnică, să devii mai inteligent, sa înțelegi mai bine alte culturi ale lumii, dar și să descoperi preparate incredibile. Explorând lumea, vei cunoaște oameni noi și îți vei umple cufărul cu amintiri pentru tot restul vieții.

În continuare, vă invităm să lecturați un interviu acordat publicației SuperTu.ro.

Advertisement

Cine este Ana Negoiță – omul, dar Anapedia – călătorul? Cum ai contura propria prezentare?

Ana Negoiță – omul și Anapedia – călătorul, nu le pot separa … tocmai pentru că Ana Negoiță omul nu ar exista fără călătorii, iar Anapedia nu ar exista fără omul care șimte, explorează și cunoște. Hai să le descoperim pe parcurs.

Ai în palmares 4 continente, 46 de țări vizitate, peste 450.000 de mii de kilometri parcurși și sute de mii de fotografii capturate prin toată lumea. Care este povestea Anei și de când a răsărit această pasiune pentru explorare?

Povestea Anei este una din cărți. De mică, mi-a plăcut tare mult să citesc. Mă cufundam în fotoliu și imaginația mea începea să țeasă pe firul roșu al romanelor pe care le citeam. Așa că vedeam lumea prin descrierea marilor scriitori, dar cu ochii mei. Îmi imaginam că sunt în acele locuri. În Pompeii, în Roma Antică, în Paris, în Viena … În tot acest timp o întrebare era în mintea mea: Oare cum ar fi să ajung în acele locuri? Și cum Universul lucreză, peste câțiva ani am ajuns si eu să calc în acele locuri. Să simt, să văd să mă bucur de ele.

2008 a fost momentul în care am ajuns în magnificul oraș Pompeii. Cu ochii minții știam fiecare colțișor și fiecare străduță … dar acolo, pe străzile late, cu pavele mari, cu imaginea Vezuviului în față, totul a fost diferit. Acela a fost momentul în care am spus: Vreau să cunosc lumea! Eu prin ochii mei. 

PS: surprinzător Jules Verne nu m-a prins.

Advertisement

Apoi, încet-încet am învățat să călătoresc ieftin. Și cum sharing is caring, am început să îmi conving prietenii să vină cu mine. Să călătorim, să experimentăm, să cunoaștem! Iar …. în câțiva ani s-a născut în mine Anapedia fără să știu, dar despre asta povestim imediat.

Ești precum artiștii. Ai un nume de scenă, doar că tu nu cânți, ci explorezi … și ești “Anapedia”, fata cu părul roșu. Cum s-a conturat acest brand?

Anapedia s-a conturat fără să vreau sau să știu. Pur și simplu a crescut în mine. Am răspândit virusul călătoritului tuturor prietenilor mei. Văzând cum sunt și ce și cum fac lucrurile, mulți dintre ei m-au sfătuit să “fac ceva în sensul acesta”. Dar, eu, copil crescut în vremea comunismului, nu prea știam cum să renunț la tot ce știu și îmi este confortabil și să mă apuc de ceva complet nou.

Viața m-a lăsat să fac ce vreau până la un anumit moment: 2019, când am avut un accident stupid la muncă (am căzut pe ultima treaptă) și am stat imobilizată la pat 1 lună. O prietenă m-a sunat să vadă cum mă simt și mi-a adus aminte de “proiectul de care se roagă toată lumea să îl încep”. Instant, i-am închis telefonul, dar nu am dormit toată noaptea. A doua zi de dimineață la ora 10 bătusem palma cu un prieten să îmi facă site-ul.

Am început să scriu. Să aștern pe hârtie locurile și oamenii pe care le-am văzut și i-am cunoscut în această lume și cel mai important sentimentele pe care le-au trezit în mine. Totul venea natural și nu mă puteam opri din scris, căci, mă duceam din nou, acolo în acele momente extraordinare pe care le-am furat vieții și pe care le voi duce cu mine, căci sunt darul meu cel mai de preț.

Bulgărele de zăpadă s-a rostogolit. Nu știu când și cum, dar azi, după 2 ani și jumătate, în care am muncit enorm pentru visul meu, Anapedia este printre din cei mai cunoscuți travel bloggeri din România.

Advertisement

În viața de zi cu zi, omul se plimbă cu mașina sau cu autobuzul. Anapedia se plimbă de multe ori cu balonul cu aer cald sau călare pe cămilă. Cum simți aceste experiențe inedite? Care este senzația pe care o trăiești?

Senzația este de copil care descoperă lumea. Pentru mine lumea este un imens parc de distracții, iar eu sunt acel copil entuziasmat care descoperă și se distrează (cel mai important lucru). În acele momente când trăiesc la cote maxime, am sufletul plin de bucurie și de recunoștință. Sunt cel mai bogat om din lume, pentru că am amintiri, pentru că am prieteni pe toate continentele, iar râsul este cea mai bună terapie a mea.

Nu întâmplător nișele mele de travel sunt “off the beaten path” și “destinații inedite”. Căci, cea mai mare satisfacție a mea este să văd cum oamenii care merg cu mine în călătorii își depășesc limitele și trăiesc experiențe sau ajung în locuri la care nici nu îndrăzneau să viseze vreodată. Văd lumea din altă perspectivă, pentru că ajung să ia contact cu alte civilizații, schimbă mentalități și devin mai permisivi. Glumesc mereu cu prietenii mei spunând că nu sunt un om de canapea.

“Fă ce îți place și nu vei simți că muncești o zi din viața ta!” – cam așa sună o veche zicală, fiind idealul multor oameni, dar nu este atât de simplu pe cât pare. Și asta din motiv că nu toate pasiunile sunt bine plătite. Tu ți-ai luat inima în dinți, ai renunțat la serviciul de 8 ore, și iată că ai ales turismul – ca normă întreagă. Te simți împlinită acum? Ai momente de regret, frică de viitor sau alte senzații care parcă te-ar întoarce înapoi la un job clasic?

A fost tare greu să iau această decizie, căci neșiguranța, grija zilei de mâine este o povară grea pe umerii tuturor … și ai mei desigur. Dar și de data aceasta viața m-a împins. După o lună de burnout, am revenit la muncă și în acel moment am realizat că locul meu nu este acolo. Am luat o foaie de hârtie și mi-am scris demisia. Atunci m-am dedicat 100% Anapedia.

Da, recunosc! Îmi este frică de ce va fi mâine sau în decembrie, de război, de pandemie …. dar vreau să fac acum ce îmi place, pentru că am șansa să fac lucrurile diferit și cel mai important, să conteze pentru cei care vin cu mine. Vorba filmului … Tomorrow is another day … vom vedea! Azi sunt fericită și împlinită că fac ceea ce îmi place. Sunt un om care și-a găsit misiunea în viață, iar acesta este premiul cel mai frumos pe care l-am primit de la viață.

Advertisement

Ai dezvoltat pagina web anapedia-travel.ro. Ce găsim acolo?

Experiențele și locurile dragi sufletului meu. În paginile blogului, mă veți găsi pe mine, bineînțeles, fără râsul colorat. O veți găsi pe fata cu părul roșu care dă skip la clasicele articole despre călătorii. și se pune pe sine și experiențele ei în lume. Veți găsi o prienenă care vă povestește în limbaj neaoș ardelenesc despre Asia sau Africa. Veți găsi locuri puțin cunoscute și oameni valoroși, experiențe și sentimente și bineînțele îndemnul: SE POATE!!

Anapedia este despre a călători altfel – despre a explora, a-ți depăși limitele, a gusta (a mânca și a bea), a simți, a mirosi, nu este despre cât costă sau care este gradul de confort, este despre ce simt și ce amintiri creez.

Rețele de social media joacă un rol important indiferent de domeniul de activitate și tot mai mulți tineri caută rețeta succesului pentru Instagram, Facebook sau alte platforme populare. Ce îi sfătuiști? Cum pot progresa în mediul online?

Un singur sfat pot să dau: multă, enorm de multă muncă și autenticitate. Da, rețetele sunt bune, dar prea mult am trăit după rețete și tipare. Fiți altfel, diferiți. Lumea vrea autenticitate. Fiți voi cu ce aveți al vostru și lumea o să observe și o să vă iubească. Nu fugiți după cifre sau creșteri mărețe. Aduceți aproape de voi omenii valoroși, cei care au aceleași valori ca și voi, aceleași principii. Căci acesta este câștigul adevărat și în social media și în viață.

Te provoc să punem puțină sare și piper peste interviu! Vreau să ne povestești o întâmplare/ peripeție pe care n-o poți uita și pe care nu îți doresti să o mai trăiești din nou!

Auch, aici m-ai pus în dificultate . . . pentru că, acum uitându-mă în spate, realizez că toate aceste experiențe m-au format! Și da, le-aș repeta pe toate tocmai pentru că am învățat cum să mă descurc și ce să fac. Mi-am descoperit limitele. Dar dacă ar fi să aleg, aș spune:

Advertisement

Tailanda – 2015 – ferry de la Patong către Ko Lipe – ceea ce trebuia să fie o călătorie banală a fost experiența care, la propriu, m-a făcut să văd moartea cu ochii, chiar în mijlocul mării. Un ferry, cât de cât ok la prima vedere ne aștepta în port să ne ducă pe mica insula Ko Lipe. Ne îmbarcăm relaxați și veseli – oameni în concediu, deh … și pornim agale să ieșim din port. Când ajungem în larg începe vântul și … surprizele. Tot fumul care era scos de motorul vasului intra în încăperea în care eram noi. Și ca, vorba ta, să mai punem sare și piper, vasul avea tangaj din cauza vântului și apa se scurgea pe vas pe la cablajurile electrice!!! Pasagerii s-au alertat și au atacat echipajul. Căpitanul s-a închis în cabină! Haosul și panica domnea peste tot …. Eu nu mă gândeam decât că sunt prea tânără să mor sau cum o să mor … Înecată sau mâncată de vreun pește. Nu era un tablou prea fericit, așa că m-am rugat să ajung cu bine în primul port. 2 ore a durat calvarul, dar știu că m-am răzbunat când am ajuns în port. Împreună cu alți pasageri, am chemat poliția, armata și autoritățile portuare. Am convins pasagerii să nu se urce pe vas. Rezultat final: vasul a fost confiscat de armata tailandeză și după o zi infernală am ajuns în paradis – Ko Lipe – cea mai frumoasă insulă din Tailanda.

Care sunt tendinţele de călătorie pentru sezonul de vară? Dar pentru cel de iarnă?

Tendințele nu s-au schimbat foarte mult. Au rămas în top aceleași destinații clasice. Însă oamenii s-au schimbat, după acești ani grei, plini de restricții și de frică, vor să călătorească. Pentru vară tot Grecia, Spania și Italia. Totuși, este de menționat, că în ultimii ani Iordania a ajuns în topul preferințelor românilor. Este una dintre cele mai frumoase și mai ofertante țări arabe. Pentru iarnă, turiștii își doresc foare mult ski și/sau destinații calde, exotice.

Cum este mai bine să plecăm la drum: pe cont propriu sau cu o agenție de turism?

Cum simțim. Eu sunt promotorul amândurora. Clar pe cont propriu dacă vrem să fim aventuroși și știm exact că nu vrem să depindem de nimeni și de nimic și știm cum să ne alegem destinația. Musai cu agenție, dacă vrem să nu avem nicio grijă în concediu.

Dar, în ambele cazuri, sfatul meu este să faceți un research aprofundat înainte de a pleca într-o destinație. Pentru că indiferent dacă mergeți pe cont propriu sau cu agenție unele locuri sunt frumoase doar în poze, în spate este sărăcie, mizerie, lipsă de confort sau diferențe culturale. Indicat este să fiți conștienți de ele și să decideți dacă vi se potrivesc.

Advertisement

Ce sfat le poți da turiștilor români pentru alegerea destinației potrivite?

În primul rând, să se gândească la ei și la personalitatea lor. La care le este zona de confort și la cât de dispuși sunt să o părăsească. Și cel mai important, cum spuneam mai sus, să facă un research temeinic despre destinație. Cel mai rău lucru pentru un turist este să aibă așteptări bazate pe cele mai frumoase poze pe care prietenul Google le întoarce la prima căutare, care să fie spulberate la primul contact cu locul respectiv. Lăsați așteptările deoparte și … lăsați-vă surprinși.

Și pentru că locuiești în Brașov, la final de interviu, te rog să ne spui ce obiectiv nu trebuie ratat dacă vizităm orașul de la poalele Tâmpei?

Cu permisiunea ta, aș recomanda o experiență, nu un obiectiv, ca să fiu 100% Anapedia. Despre obiective, muzee, biserici sau străzi … s-au scris mii de pagini, dar despre o cafea în Piața Sfatului cu ochii la Tâmpa și la Piața Sfatului, cu zeci, mii de oameni în jurul tău care vorbesc limbi diferite nu cred că s-a scris prea mult. Știu că Piața Sfatului este o destinație banală (a se citi comună sau iconică), dar văzută și trăită altfel e diferită.

Eu sunt în condediu la mine acasă. Căci lucru meu favorit este să merg în Piața Sfatului, singură, să îmi iau o cafea și să stau să admir și să comtemplu orașul, oamenii, istoria … iar la final să mă întorc la mine – Ana Negoiță omul care a creat Anapedia Călătorul.

Mulțumim pentru participarea la seria noastră de interviuri!

Advertisement

Îți dorești să călătorești? Anapedia te poate ajuta! O găsești pe Facebook AICI sau pe Instagram AICI.

Pagina web: www.anapedia-travel.ro

Artiști

Răzvan KREM Alexe: „Uite, s-au întâmplat şi lucruri la care nu visai”

Published

on

Foto Credit: Daniel Radu

Răzvan Alexe este o persoană pasionată de artă: face muzică rap, joacă teatru, în filme  şi în scurtmetraje. Show a la Krem sau Adi din serialul „Adela” face faţă cu brio acestor provocări în care exprimarea artistică îl cheamă la orice pas. Răzvan a fost câştigător al „Battle Off Da Dome”  în 2008,  a primit premiul pentru cel mai bun actor la I.D. Fest Bacău în 2006,  finalist „Românii au talent” 2012 şi a jucat în filme precum: Mihai Eminescu – Straight outta Ipotești (scurt-metraj), regia Sector 7, 2019, Iubitul din liceu – Un prinț și jumătate, regia Ana Lungu, 2018, Sorin – Treaba lor (scurtmetraj), regia Vlad Ghinea, 2017, Răzvan – LOVE (scurtmetraj), regia Franz Galo, 2016, Fane – Exit (scurtmetraj), regia Hadrian Gavriluțiu, 2011. [1]

Originar din Bacău, povestea sa începe în locul în care s-au născut  toţi pasionaţii de rap: în cartier. Însoţită bineînţeles de împrumutatul casetelor şi rimele compuse pe beat-uri. Extrem de natural, glumeţ şi cât se poate de onest, Răzvan a povestit despre adolescenţa petrecută la Bacău, despre oamenii care l-au influenţat în decursul vieţii, despre suişuri şi coborâşuri „E ciudat să te vezi într-un moment destul de sus, expus ca după să îţi dai seama că aici se trage linie până la următorul moment”. Show a la KREM a pornit în călătoria Super.Tu, oferindu-ne un interviu şi lăsându-ne să-l descoperim şi să aflăm că omul din spatele celui care urcă pe scenă, cântă şi apare pe sticlă, este o adevărată artă prin asumare, curaj şi energie.

Între teatru, TV şi muzică, cine este Răzvan când nu este în lumina reflectoarelor?

Răzvan când nu e în lumina reflectoarelor e un om destul de simplu, cu tot felul de calităţi, defecte, întrebări care-l macină, cu căutări interioare şi nu numai. Ca să zic aşa, Răzvan când nu e în lumina reflectoarelor caută să fie înapoi pe scenă cât mai mult. Fiecare om are o doză de  fi special în felul lui. Capăt superputeri atunci când sunt pe scenă, fie teatru, fie muzică, de TV sau film.

Advertisement

Adolescenţa de la Bacău şi pasiunea pentru actorie. Ce oameni te-au infleunţat să mergi pe drumul pe care mergi astăzi?

Au fost mulţi oameni atât în zona de muzică şi rap, cât şi din actorie. În liceu, am înfiinţat o trupă de rap „Epitaph” şi am intrat într-o trupă de teatru „ACT”, cumva cu ambele fie aveam concerte locale, fie organizam concerte cu oamenii din aceeaşi zonă. Participam la festivaluri de teatru unde întâlneam actori sau studenţi la actorie care ţineau workshop-uri cu noi tinerii, întâlnind foarte mulţi oameni din domeniu îmi dădeam seama un pic mai bine ce înseamnă meseria asta. Printre primele nume care îmi vin în minte ale oamenilor cu care am lucrat şi care mi-au rămas întipărite în minte ca fiind repere: Horia Suru, Alina Mihai, Florin Cobzaru. Pe partea de muzică: Roby (Dilimanjaro) şi Omu Gnom. Nu aş vrea să omit pe cineva, au fost foarte mulţi şi sigur involuntar m-au format. Cecilia Moldovan, profesoara mea de engleză din generală a văzut că sunt puţin energic şi cu dorinţa de a face oamenii să se simtă bine și mă distribuia în toate spectacolele, o persoană extrem de dragă mie, de curând am lucrat împreună la un proiect actoricesc şi a fost emoţionant să lucrez cu doamna profesoară, să revin să joc ca actor profesionist şi a fost o confirmare a tot ceea ce a făcut pentru mine, un fel de: „Da, aţi avut dreptate!”

Trupa „Epitaph” a fost înființată după o întâlnire în curtea liceului, fiind în clasa a IX a cu colegul meu de trupă Cristi Fînaru (Japonezu’) a fost o chimie prin prisma a tot ce ascultam, îmbrăcam haine largi, ne împrumutam casete şi tot aşa. După o lună, cântam la balul bobocilor şi eram noua trupă locală.

Anii studenţiei. Ce a însemnat pentru tine timpul petrecut la UNATC?  Cum te-au macar marile figuri din actorie?

Domnul Florin Zamfirescu a fost profesorul de an al generaţiei mele, 2008-2011. Cred că am avut noroc de o generaţie extraordinar de talentată şi cu o dorinţă mare de a reuşi. Au fost nişte ani în care profesorii au fost acolo trup şi suflet pentru noi. Îi am aproape de sufletul meu, au pus acele baze corespunzătoare pentru un actor profesionist. Eu ştiu că sunt norocos pentru că am trecut prin nişte perioade în care eram agitat poate nu îmi convenea sistemul sau altceva, a trecut nişte timp, a fost nevoie să mă dau cu capul de pereţi că să înţeleg. Eu eram mai rebel, dar profesorii mă înţelegeau şi au avut mare răbdare cu mine. Au fost nişte ani frumoşi care s-au coagulat prin învăţat, am petrecut foarte mult timp furând meserie, fie prin sesiuni de lectură, fie prin petrecerile din cămin unde eram toţi colegii și cântam, făceam freestyle, era multă exprimare artistică.

Advertisement

Am mai făcut eu cântece de genul „UNATC” în care satirizam una şi alta, este amuzant că încă se ascultă piesa pe la petreceri şi prin facultate, mai primesc filmări cu cei care o cântă. O doamnă profesoară cu care m-am întâlnit de curând mi-a povestit că pentru  proba de canto la admitere, cineva a avenit cu piesa „UNATC”.

Mihnea Irimia (din spectacolul “Arta la domiciliu”, regia Dragoș Huluba, la Teatrul de Comedie)

OBS.: Cred că a fost un moment important când ai scos piesa, într-un fel aratai lumii cum este din interior spre exterior. Aratai ceva, oricum şi atunci se vedea că eşti talentat şi îţi place să faci chestia asta, dacă uneori ne va revoltăm, nu înseamnă că nu ne place, ci doar că suntem rebeli şi avem o voce care trebuie auzită.

Sigur că da, dacă nu ne place şi nu ne pasă, poate nu ne revoltăm. Piesa a venit într-un moment în care am simţit să spun nişte lucruri, am înregistrat-o şi încă dăinuie în timp. Încă iubesc facultatea aia şi a fost o perioadă extraordinară pentru evoluţia mea umană şi artistică.

A existat un moment în care vocea ta a fost marcată de o dublă prezenţă, în serialul „Adela” pe Antena 1 şi în piesa de teatru „Nepotul meu Veniamin”. Cum s-a simţit această împlinire?

Cu siguranţă a fost o împlinire. Propunerile pentru teatru şi serial au venit pe fondul pandemic, însă pentru mine s-au aşezat cumva astrele. Mi-am şi făcut norocul, am tras mult timp şi poate Universul a zis „să culegem roadele”. Serialul „Adela” este primul serial de o aşa mare anvergură, la care particip. Este o onoare să joc în „Nepotul meu Veniamin” cu doamna Maia Morgenstern, doamna Emilia Popescu, mi se pare că este visul oricărui actor. Este al doilea spectacol în care joc, după “Arta la domiciliu”, în calitate de actor angajat la Teatrul de Comedie. Indiferent de piedici şi de momentele în care sunt mai tăcut, încerc să mă detaşez şi să spun: „uite, s-au întâmplat şi lucruri la care nu visai”. E important să simţi că ai o apartenență undeva.  În serial la fel, sunt bucuros de întâlnirile cu toţi actorii mari, aici referindu-mă şi la tinerii mei colegi, nu e vorba doar de nume consacrate, ci şi despre colegii mai tineri care sunt extraordinari de talentaţi care mă motivează să devin mai bun. Experimentez mult ce înseamnă actoria de film, pe acest tărâm.

Oana Monica Nae (din spectacolul “Nepotul meu, Veniamin”, regia Vlad Massaci, la Teatrul de Comedie)

Cum crezi că ar trebui să fie făcută muzica rap, de fapt? Ai menţionat într-un interviu: „ fără licenţă poetică şi accente puse diferit atât pe cuvinte, cât şi pe ceea ce vor să transmită. De unde crezi că vine discrepanţa între ceea ce a fost şi este?

Hmm, probabil a fost tot un moment, dar nu e doar în rap, ci în muzica universală românească. E o chestie personală şi de gust, dacă vrei să spunem aşa. Sunt destul de tranşant cu nişte lucruri. Fiecare e liber să folosească orice tip de licenţă poetică vrea şi să îşi facă muzica în felul în care îşi doreşte. Când am ajuns în Bucureşti, am participat la un campionat foarte mare de battle, pe care l-am câştigat, unde de asemenea eram foarte tranşant. A trecut timpul şi am realizat că fiecare îşi face treaba cum vrea.

Advertisement

Căror dezamăgiri le eşti astăzi recunoscător?

Au fost momente când nu îmi mergea bine nici pe plan profesional, nici personal. Poate nu reuşeam să mă angajez, rămâneam printre ultimii şi nu reuşeam să iau castinguri. Au fost fel de fel de momente când pur şi simplu nu se legau lucruri şi le-am luat ca pe eşecuri. Pe plan muzical, la fel, vreo 2 ani după „Românii au talent”, mergeam la case de discuri, încercam să gasesc soluţii să duc totul la alt nivel. Au fost nişte ani în care încercam să îmi caut sensul. Îmi reveneam şi lucrurile prindeau contur. E ciudat să te vezi într-un moment destul de sus, expus ca după să îţi dai seama că aici se trage linie până la următorul moment. Deci, ca să îţi răspund la întrebare le sunt recunoscător dezamăgirilor din anii de după ce am scos cu Smokey albumul „Aici sau la pachet”. Aveam nevoie să fiu pe scenă, să cânt, iar acea perioadă fost o întâlnire cu deznădejdea. Însă, m-a făcut să gândesc la rece, la nişte lucruri. Ca să îţi răspund mai pe larg, în 2015 mi-am scris disertaţia, am terminat şi mi-am luat diploma.  Când m-am întors în Bacău am primit un rol într-un spectacol de la Teatrul Bacovia. Anca Sigartău era manager pe vremea aceea şi am dat un casting. Ceva s-a legat.  În vara aceea m-am pregătit şi pentru Gala HOP care este o rampă de lansare pentru tinerii creatori din România. Am întâlnit regizori, în speţă Iris Spiridon cu care am lucrat câteva spectacole. A avut încredere în mine şi m-a distribuit în alte proiecte. Până nu am conştientizat eu ce era de făcut, nu aş fi putut să mă ridic.  Oftează: „WOW, CE ÎNTOARECERE ÎN TIMP!”

Nu o sa te intreb cum ţi se potriveşte personajul Adi, pentru că oricărui personaj i-ai fi dat viaţă într-un mod excepţional. Cum este viaţa din culise şi cum ai ajuns să joci aici?

Pai când s-a dat anunţul pentru un nou serial TV, eu clar voiam să încerc experienţa de film. La început, s-a dat casting doar pentru personajele principale, care erau oricum foarte puţine la perioada aceea. La ultima întâlnire cu echipa, nu ştiau sigur dacă mă potrivesc 100% cu personajul. Însă, peste câteva zile am dat probă pentru Adi, surpriza a fost că în aceste zile îmi doream să am un personaj în care să pot să scot tot la iveală din mine. Să arăt tot Bacăul din mine, într-un fel. Când am primit textul, mi-au surâs toate astrele. Mi-am dorit mult acest personaj şi ne-am potrivit foarte bine. De cele mai multe ori m-am întors în trecut, la Bacău, la spatele blocului, la golăneală. Mă simt norocos cu acest personaj. Ne-am coagulat foarte bine, precum o mică familie, sunt deja 2 ani de când lucrăm. Echipa artistică, echipa tehnică, toti ştiu ce au de făcut.

Gabriela Arsenie (de la filmări, serialul “Adela)

Relaţia cu Smokey şi ce amintiri vă leagă?

Wow.. aş scrie o carte despre experienţele cu Smokey. Ne-am cunoscut prin Omu Gnom când voiam amândoi să facem un concert în Bucureşti şi el ne-a îndrumat să-l facem împreună. După „Românii au talent”, am început colaborarea cu Daniel Lupu, impresarul nostru de la vremea aceea. În 2012, am început concerte pe vară, apoi am luat balurile de boboci, plecam în turnee, aşa cum ne place să le numim. De curând am scos al doilea album, „ Stare de Alertă”. Smokey încă e acolo ca şi prieten, coleg..ne leagă multe amintiri plăcute şi neplăcute.

Advertisement

La un moment dat, pentru un concert dintr-un club din Alba Iulia, patronul nu a fost de acord sa ne plătească onorariul fix, ci sa fim plătiți din bilete. Am făcut cum a vrut. Acolo, fiind şi în ultima zi de BAC, au venit 300 şi ceva de oameni. Încasările au fost cu mult peste onorariul pe care îl doream. Ne-am dat seama că e bine.

Ce poveste are în spate albumul „Stare de Alerta” şi ce principii îţi poartă?

A pornit ca o idee de material scurt. Subsemnatu (care este și producătorul materialului) ne-a sfătuit să mai conturăm un album. Însă, pandemia a schimbat puţin datele problemei. Am înregistrat ori fiecare la el acasă, ori prin diferite alte studiouri, pentru a putea termina albumul, iar pe măsură ce lucram, am hotărât să ducem totul într-o zonă mai serioasă. Ca principii, noi am vorbit despre tot ce ne reprezintă și despre contextul social al vremurilor. Albumul se deschide cu noţiunea de citi şi de a fi informat, sa nu fi cu ochelari de cal şi să vezi doar o părere. Albumul loveşte cu piese mai dure sau mai serioase, după care migrează într-o zonă mai relaxată, să fie câte puțin din toate. Evidenţiază felul în care am crescut ca artişti.

Advertisement
Continue Reading

Oameni

După o carieră impresionantă, Diana Ciulei a lăsat arbitrajul pentru a fi observator FRH, EHF și IHF

Published

on

Fostul arbitru internațional Diana Ciulei, este de câteva zile, observator de handbal, cu acte în regulă, urmând ca din sezonul 2022-2023 să își înceapă activitatea în cadrul Federației române de Handbal și să o revedem la meciurile din țară.

23 de ani de carieră în arbitraj

După 23 de ani de carieră, Diana a simțit în această vară, că trebuie să dea o șansă arbitrilor tineri care vin din urmă, și să se retragă din arbitraj. Nu a putut sta departe de handbal, astfel că, a participat și trecut cu succes examenul de observator de handbal FRH, care a avut loc la Consfătuirea Anuală a Arbitrilor și Observatorilor de Handbal, desfășurată săptămâna trecută, la Covasna.
Ea spune că nu regretă pasul făcut, și că așteaptă cu nerăbdare să vadă cum este să stea la masa oficială, în calitate de observator. “Desigur, nu mi-a fost ușor să renunț la arbitraj, pentru că oricât de greu ne-a fost uneori, în teren, am trait și o mulțime de satisfacții și am făcut cu plăcere acest lucru, dar…pe de-altă parte, știam că va veni și acest moment și m-am pregătit sufletește pentru el. Acum pot spune cu mâna pe inimă că sunt gata de noul drum”, a declarant Diana Ciulei.

Așteaptă să dea examenele pentru observator EHF și IHF

Advertisement

Diana s-a înscris deja și la cursurile de observator EHF și IHF pentru că își dorește să revină și în circuitul internațional, care îi este atât de familiar. “Chiar pot spune că mi-am petrecut jumătate din viață, în handbalul românesc și internațional, și era firesc să nu pot sta departe. Nu aș putea sta fără să activez la nivel înalt, așa cum sunt obișnuită. Mă pot mândri cu o carieră minunată ca arbitru, dar și că am avut ocazia să particip la multe turnee finale internaționale. Am încredere că și din postura de observator voi face treabă bună, pentru că eu mereu respect sportul și munca pe care o am de făcut”.

Mentor pentru arbitri tineri, la Asociația Județeană de Handbal Brașov

Chiar dacă a renunțat la arbitraj, Diana Ciulei a avut lunile trecute activitate multă, ea fiind mentor, de peste 10 ani pentru unele cupșluri de arbitri din țatră, iar de curând, face acest lucru și la Brașov, la Asociația Județeană de Handbal, pentru arbitri tineri care visează la o carieră frumoasă în handbal: „Îi avem la Brașov pe Barbara Sandor, care deja este remarcată de EHF, precum și pe gemenii Robert şi George Dudău, care desi sunt încă jucători în activitate, au mare potential pentru o carieră frumoasă în arbitraj. Lucrăm împreună pentru ca ei să aibă o carieră frumoasă în față”.

Palmares important în arbitraj

Aproape toată cariera de arbitru, Diana Ciulei a făcut cuplu cu Anamaria Stoia, iar împreună au bifat multe competiții majore precum: Jocurile Olimpice (Londra, 2012), trei ediţii ale Campionatului Mondial feminin (2009, 2013, 2015) şi patru ediţii ale Campionatului European feminin (2010, 2012, 2014, 2016), la ultima dintre acestea arbitrând chiar finala mică, Franţa – Danemarca.
De asemenea, cele două au participat la trei Campionate Europene de junioare (2005, 2007, 2009) şi la două Campionate Mondiale de tineret (2010, 2014), iar la nivel de cluburi au în palmares patru finale de cupă europeană (2009, 2010, 2012 şi 2013), ultima dintre ele chiar în Liga Campionilor. În 2014 și 2018, Diana Ciulei a arbitrat și la Final Four-ul feminin de la Budapesta.

Advertisement

Continue Reading

Artiști

DJ ROMINA – românca a cucerit Statele Unite ale Americii, prin muzica electronică

Published

on

DJ ROMINA (Romina Anastasescu) s-a născut la Brașov, dar a reușit să își îndeplinească visul în țara tuturor posibilităților. În anul 2012 a decis să plece în Statele Unite ale Americii și să facă carieră, fiind în prezent un artist apreciat și în plină ascensiune în lumea muzicii electronice. A început cariera de DJ în Las Vegas unde a și locuit, iar în urmă cu doi ani s-a stabilit în Miami. Acum mixează în toată America și America de Sud.

Cucerind prin unicitate, DJ Romina a colaborat cu câțiva dintre cei mai apreciați producători din lume, unii fiind nominalizați ai Premiilor Grammy.

În cadrul unei competiții internaționale pentru DJ, Romina a concurat alături de alți +2.000 de artiști, clasându-se pe primul loc în România și pe locul 8 la nivel mondial. În anul 2017 și 2018, Romina a fost desemnată „Best Female DJ” în Las Vegas, la premiile House Music Awards.

DJ Romina a mixat și în România, la UNTOLD, dar și la ULtra Miami, EdC Las Vegas sau Burning Man, fiind pe aceeași scenă cu Martin Garrix, Hardwell, Afrojack sau Armin van Buuren.

Advertisement

În continuare, vă invităm să lecturați un interviu cu Dj Romina, acordat publicației BrașovȘtiri.ro:

Se spune că America este țara tuturor posibilităților și este de înțeles de ce mulți oameni își doresc să se stabilească acolo. Ce îți oferă ție? Ce n-ai avut aici, dar ai acolo?

SUA este o țară mare cu multe libertăți și oportunități interesante. Acum locuiesc în Miami unde industria muzicală este incredibil de evoluată, anterior locuind 8 ani în Las Vegas (capitala muzicii) mi-a oferit șansa să fiu rezident la cele mai populare cluburi și să împart pupitru cu cei mai faimoși DJ, cum ar fi Calvin Harris, Martin Garrix, Diplo, dar și mulți alții. Am și acces la studiouri de muzică profesionale și am putut lucra și colabora cu ingineri nominalizați la Grammy. Plus că viața de entertainment este foarte largă și în fiecare zi se întâmplă cate un eveniment, iar publicul este foarte receptiv și cu o energie incredibilă.

Ai afirmat că, în prezent, tot mai mulți își doresc să fie DJ. Cum deosebim un DJ profesionist de unul amator? În ce constă diferența?

Eu cred că este vorba de experiență și încrederea în tine. Cât de creativ ești în timpul setului și capacitatea de a putea mixa extended sets (10-15 ore) să duci publicul într-o adevărată călătorie spunând o poveste. Să ști să citești publicul și să fi versatil în selecție. Eu personal mixez cu USB și am început cu vinyl (techniques), dar sunt DJs care mixează cu soaware (serrato, traktor), nu îi judec, dar de exemplu sunt cluburi care nu îți permit decat USB.

Care sunt paricularitățile tale în calitate de artist/ DJ? Cu ce te deosebești “de alții”?

Advertisement

Eu nu sunt un DJ pentru că așa este trendul acum sau pentru că vreau să fac o mulțime de bani. Sunt un artist talentat cu multă pasiune, care dă totul. Pentru mine muzica este ceva esențial, nu doar un hobby, eu nu pot trăi fără muzică. Și asta se simte în set-burile mele, îmi place să fac extended sets, îmi place să combin diverse genuri de muzică și sunt prezentă tot timpul set-ului – if you know what I mean.

Care sunt pașii pentru a ajunge un DJ de succes? Sunt necesare anumite studii de specialitate sau este vorba despre talent nativ?

Nu este vorba de studii super speciale sau de talent, ci de experiență, practice, consistență și dedicație. Și este un bonus dacă vi din familie de artiști și ai urechea muzicală rafinată deja.

În 2016 ai lansat primul single. Care a fost impactul asupra fanilor tăi, fiind totuși un single de debut? Ce a urmat?

Primul single a fost primit cu succes, iar apoi a urmat piesa „No Education”, de fapt un remake a lui Pink Floyd care a fost lansată de Armada Records, și care a fost timp de 6 săptămâni nr. 1 în Beatport top 100 și care a fost în playlist la foarte mulți DJ faimoși.

În același an ai mixat la UNTOLD în România, pe aceeași scenă cu Martin Garrix, Hardwell, Afrojack sau Armin van Buuren. Un festival internațional remarcabil! Ce alte proiecte vor rămâne de vârf (“top”) în palmaresul tău?

Advertisement

Am mixat și la ULtra Miami, EdC Las Vegas și Burning Man.

Ai colaborat cu câțiva dintre cei mai apreciați producători din lume, unii fiind nominalizați ai Premiilor Grammy. Ce ne povestești despre această treaptă din cariera ta?

James Miller este de fapt mentorul și profesorul meu pe partea de producție. De la el știu să produc, iar în prezent încă colaborăm și urmează câteva lansări în următoarele 2 luni.

Ai parcurs un Turneu European propriu, așadar ai avut ocazia să îți formezi o părere despre public. Când vine vorba despre astfel de evenimente, cum reacționează publicul din România în comparație cu publicul din alte state? Este agreat acest concept în țara noastră?

Spre surprinderea mea plăcută românii au o energie fantastică pe dancefloor și îmi place să mixez în România. Sunt acele seri care începem ca un 2 hour set și ajungem până dimineața!

Ce îți propui pe viitor din punct de vedere profesional? Ce proiecte plănuiești?

Advertisement

Îmi doresc să construisesc propria agenție de artiști (mai mulți female artists pentru că sunt subestimate), dar și propria companie de evenimente și bineînteles continui cu producția muzicală și voi lansa în continuare cât mai multe piese.

Continue Reading